Ce facem

Ajutăm acolo unde avem nevoie. Susținem dezvoltarea economică, de mediu și socială a țărilor din întreaga lume. În Moldova, ne concentrăm pe dezvoltarea asistenței medicale, protecției și incluziunii sociale, dezvoltării rurale și protecției mediului, precum și a ajutorului umanitar pentru refugiații din Ucraina.

Citiți mai multe despre activitățile noastre de zi cu zi mai jos red arrow

Best of 2021 pentru Caritas Cehia în Moldova
19. ianuarie 2022 Noutăți

Best of 2021 pentru Caritas Cehia în Moldova

Ce realizări am avut anul trecut? Deși am avut provocări și în 2021, noi am reușit să le depășim și să ne focusăm doar pe rezultatele pozitive, fie introducerea telemedicinii în zonele rurale sau îmbunătățirea gestionării deșeurilor într-un orășel. Haideți să parcurgem împreună cele mai bune momente ale Caritas Cehia în Moldova.

Gestionarea deșeurilor solide în Criuleni – prezent și viitor
15. decembrie 2021 Noutăți

Gestionarea deșeurilor solide în Criuleni – prezent și viitor

Caritas Cehia în Moldova a publicat studiul de referință „Sistemul de gestionare a deșeurilor solide în Criuleni: Analiza situației actuale și soluții de dezvoltare”, care reflectă situația existentă în sistemul local de gestionare a deșeurilor și propune modalități de îmbunătățire a acestuia.

Dezvoltarea unui sistem funcțional și sustenabil de gestiune a deșeurilor în Criuleni
13. decembrie 2021 Proiecte realizate

Dezvoltarea unui sistem funcțional și sustenabil de gestiune a deșeurilor în Criuleni

Durata proiectului: septembrie 2021- august 2022. Parteneri de proiect: Caritas Slovacia, primăria Criuleni și AO „Fiecare Contribuie Pentru Schimbare”

Caritas Cehia susține crearea unui sistem viabil de îngrijiri medico-sociale prin telemedicină
7. decembrie 2021 Noutăți

Caritas Cehia susține crearea unui sistem viabil de îngrijiri medico-sociale prin telemedicină

Caritas Cehia în parteneriat cu Asociația Obștească Homecare a lansat un proiect pilot privind implementarea telemedicinei (teleconsultanța și telemonitorizarea)  în 8 centre medico-sociale din țară, prin care 24 de lucrători medicali și sociali vor oferi servicii de îngrijire în baza consultațiilor medicilor specialiști realizate la distanță cetățenilor moldoveni. 

Moldovenii sunt amabili și ospitalieri, iar bucatele lor sunt nemaipomenite, spune Evžen Diviš
7. decembrie 2021 Noutăți

Moldovenii sunt amabili și ospitalieri, iar bucatele lor sunt nemaipomenite, spune Evžen Diviš

Călătoriile regulate de monitorizare la misiunile Caritas Cehia sunt o parte esențială a activității noastre. Ele ne permit nu doar să ne consolidăm relațiile de lucru cu colegii noștri din străinătate, ci și să ne întâlnim cu partenerii și donatorii noștri locali și internaționali. Și, desigur, să vedem rezultatele activității noastre cu propriii noștri ochi. Din cauza pandemiei de coronavirus, nu am putut călători în misiunile noastre atât de mult pe cât eram obișnuiți. Evžen Diviš, Directorul Regional al Caritas Cehia, a revenit recent din călătoria de monitorizare în Moldova, pe care a vizitat-o după o pauză de aproape doi ani.